PSD vrea funcția de primar interimar al Bucureștiului

PSD vrea funcția de primar interimar al Bucureștiului
Publicat: 24/11/2015, 20:15
Actualizat: 28/09/2018, 00:18

Primarul interimar al Capitalei, Ștefănel Marin, a fost demis din funcție, la două luni după ce a fost desemnat în locul lui Sorin Oprescu, acuzat de fapte de corupție. Pentru schimbarea lui Ștefănel Marin (UNPR) din funcția de viceprimar cu atribuții de primar interimar au votat 37 de consilieri generali, alți cinci consilieri au votat „împotrivă”, iar trei s-au abținut.

Consilierul general PNL Horia Scarlat a declarat, după votul din Consiliul General al Municipiului București (CGMB), că va fi redactat procesul verbal, care va ajunge la prefectul Capitalei, iar din acel moment, postul de viceprimar va fi vacantat și se va relua procedura folosită la numirea lui Ștefănel Marin, în urmă cu două luni. Acesta a precizat că procedura ar putea să dureze cel mult cinci zile, timp în care poziția de viceprimar este vacantă.

Horia Scarlat a mai spus că, dincolo de ceea ce i s-a reproșat deja lui Ștefănel Marin, acum 40 de zile l-a acuzat, într-o interpelare pe care a avut-o în cadrul unei ședințe CGMB, de faptul că „a UNPR-izat” Primăria Capitalei.

„Eu nu sunt în măsură să-i reproșez decât că nu sunt de acord să fie înlocuită o gașcă cu o altă gașcă, pentru că în cele două luni nu s-a pus problema ocupării unor posturi cu oameni competenți, ci numai cu membri de partid”, a spus Horia Scarlat.

Un alt consilier PNL, Alexandru Ionescu, a declarat, la finalul ședinței CGMB, că lipsa de acțiune a lui Ștefănel Marin, viceprimar cu atribuții de primar general, nu putea trece neobservată.

„Era evident că trebuia să luăm măsuri. I-am reproșat lipsa de acțiune în ce privește criza din RADET, i-am reproșat lipsa de acțiune în ceea ce privește RATB și multe altele. În două luni și jumătate nu putea să rezolve toate probleme, dar ceea ce îi reproșăm este că nici măcar nu a reușit să facă primii pași în rezolvarea acestor probleme”, a spus Alexandru Ionescu.

Ședința extraordinară convocată marți de consilierii generali avea pe ordinea de zi un singur proiect de hotărâre, respectiv cel privind aprobarea unui nou Regulament de organizare și funcționare a CGMB.

În timpul ședinței, consilierul PNL Richard Radu a propus includerea pe ordinea de zi și a proiectului de hotărâre privind schimbarea primarului interimar. Richard Radu a arătat că multe dintre prevederile din Acordul pentru București nu au fost îndeplinite, deși Ștefănel Marin a semnat acest document atunci când a fost desemnat în funcție, în 15 septembrie, după suspendarea primarului Sorin Oprescu, acuzat de fapte de corupție.

Liberalii din CGMB au susținut că primarul interimar al Capitalei „trebuie să plece imediat pentru că nu este capabil să administreze problemele grave ale Bucureștiului”, susținând că orice zi pe care Ștefănel Marin o mai petrece la conducerea Primăriei Generale „înseamnă o întârziere în soluționarea problemelor existente”.

PNL îl acuză pe Ștefănel Marin că ar fi „întârziat nejustificat” adoptarea bugetului RADET, „măsură minimală care să permită continuarea activității Regiei”, și că nu a reușit să găsească o soluție în ceea ce privește corelarea prețului gigacaloriei reglementat de ANRSC și prețul pe care Primăria îl plătește regiei.

De asemenea, liberalii îl acuză pe Ștefănel Marin că nu a pus în aplicare punctul din Acordul pentru Bucureșteni privind auditul la nivelul Primăriei, susținând că, „în ciuda hotărârii de Consiliu General care îi permite și îl însărcinează pe Primarul Capitalei să contracteze servicii de audit, nici până în prezent nu avem o situație a implementării acestei decizii”.

În rândul nemulțumirilor liberalilor cu privire la activitarea primarului interimar se numără și faptul că primarul UNPR ar refuza să publice contractele de achiziții publice, dar și faptul că Ștefănel Marin „nu a propus și nu a luat nici o măsură concretă” privind RATB.

Surse politice declarau de luni, pentru MEDIAFAX, că primarul general interimar al Capitalei, Ștefănel Marin, ar putea fi destituit din funcție prin votul consilierilor generali ai PSD și PNL, însă precizau că cele două partide nu s-au înțeles și asupra unui înlocuitor.

Potrivit surselor citate, discuțiile pentru destituirea primarului interimar din partea UNPR au început în urmă cu aproape o săptămână, după ce acestuia i-au fost aduse mai multe critici, atât în spațiul public, cât și în rândul partidelor reprezentate în Consiliul General al Muncipiului București.

Consilierul general UNPR Ștefănel Dan Marin a fost desemnat primar interimar al Capitalei pe 15 septembrie, după ce a fost numit viceprimar în locul lui Cornel Pieptea (PNL), care a demisionat. Celălalt viceprimar, Dan Darabonț (PSD), a anunțat că partidul din care face parte nu face nicio propunere pentru postul de primar interimar, consilierii PSD fiind minoritari. După desemnarea lui Marin primar interimar, Pieptea a ocupat din nou poziția de viceprimar lăsată vacantă de cel dintâi.

Sorin Oprescu a fost suspendat din funcția de primar general al Capitalei în 15 septembrie, după ce instanța a decis definitiv arestarea preventivă a acestuia, pentru luare de mită. Recent, Sorin Oprescu a fost trimis în judecată, acesta fiind în arest la domiciliu.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Declarații cutremurătoare făcute de mama lui Sebastian Olariu, tânărul ucis în accidentul de la 2...
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Valentin Ceaușescu, la 76 de ani! Viața grea de după...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cei trei bărbați care transformă India într-o superputere economică. Țara va devansa Germania și Japonia...
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer:...
Florin Piersic, în stare GRAVĂ când a ajuns la spital! Declarațiile șocante ale medicilor
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu...
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Hailey Bieber este însărcinată cu primul copil! Anunțul emoționat făcut de Justin Bieber | Foto
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Medicii de la Spitalul „Foişor” despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Starea generală...
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Apare un NOU buletin de identitate. Decizie doar pentru cei cu telefon mobil
Veste proastă pentru mulți români. Nu mai pot merge în vacanță aici
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și...
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
Cum a reacționat soția lui Vali Vijelie, după ce a ascultat melodia „Să iubești două...
”Am chemat salvarea. Șocul a fost groaznic” Dinu Maxer a trecut prin momente de panică...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
Bucharest Half Marathon are loc în weekendul 11 și 12 mai